Miercuri, 08 Mai 2013 03:00

Caștigătorii celui de-al treilea concurs de proiecte didactice în proiectul "Formarea continuă a profesorilor de Limbă română, engleză și franceză, în societatea cunoașterii" POSDRU ID 62536

Titlul proiectului: POSDRU/87/1.3/S/62536 -,,Formarea continuă a profesorilor de Limba română, engleză și franceză, în societatea cunoașterii"

Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Brăila

Brăila, 08 mai 2013

COMUNICAT DE PRESÄ‚

Câștigătorii celui de-al treilea concurs de proiecte didactice în proiectul FormREF

Concursul destinat cadrelor didactice care au finalizat cursurile de formare în a treia serie a proiectului FormREF – Formarea continuă a profesorilor de Limba română, engleză și franceză în societatea cunoașterii, s-a desfășurat în perioada 1 decembrie 2012 – 25 ianuarie 2013 și a constat în transmiterea celor două produse (unul teoretic și unul multimedia) care să demonstreze dezvoltarea și aplicarea la clasă a unui proiect didactic realizat după metodele învățate în cadrul programului de formare Dezvoltarea profesională continuă pe componenta instruirii diferențiate a elevilor.

Câștigătorii celui de-al treilea concurs de proiecte didactice sunt:

  • Stroe Daniela din județul Brăila, care a obținut 92,00 puncte și Onica Monica Iuliana din județul Galați, care a obținut 89,67 de puncte, cărora le revin cele două premii I;
  • Custura Luminița Mioara din județul Tulcea (86,67 puncte), Holbea Oana Corina din județul Vrancea (86,67 de puncte), Oprea Marinela din județul Constanța (85,67 de puncte) și Nechiță Nicoleta din județul Buzău (85,67 de puncte), cărora le revin cele patru premii II;
  • Daniela Vîlcu din județul Buzău (82,33 de puncte), Neagu Carmen din județul Buzău (82,00 puncte), Bordei Iuliana Roxana din județul Brăila (81,67 de puncte), Surdeanu Vasilica din județul Brăila (81,00 puncte), Corneliu Goldu din juețul Galați (77,67 puncte ) și Taman Mihaela din județul Brăila (77,33 de puncte), cărora le revin cele șase premii III.

Realizând o retrospectivă a rezultatelor obținute până în prezent la cele trei concursuri încheiate, observăm că județul cu cei mai mulți câștigători este Brăila, cu 7 cadre didactice premiate, urmat de județele Galați și Buzău, fiecare cu câte 6 cadre didactice premiate, apoi județele Vrancea și Constanța, fiecare cu câte 5 cadre didactice premiate, municipiul București cu 3 cadre didactice premiate, județul Tulcea cu 2 cadre didactice premiate și județul Ilfov cu un singur cadru didactic premiat.

Clasamentul final al concursului seriei trei poate fi vizualizat aici.

Proiectele câștigătoare vor fi premiate în cadrul festivității de premiere ce se va desfășura la cea de-a doua Conferință Națională a profesorilor de Limba română, engleză și franceză, organizată în cadrul proiectului FormREF.

Proiectul ”Formarea continuă a profesorilor de limbă română, engleză și franceză în societatea cunoașterii” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Universitatea din București, SIVECO Romania și TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare și Inovare în Educație.

Citit 520 ori