Luni, 26 Ianuarie 2015 09:57

Călător prin Tulcea veche

Casa Corpului Didactic Tulcea a desfășurat marți, 20.01.2015, la Casa Avramide, sala Art Cafe, activitatea „Călător prin Tulcea veche”. Acțiunea a fost organizată în colaborare cu Liceul de Artă „George Georgescu” Tulcea, ICEM Tulcea și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Tulcea. Obiectivul manifestării a fost acela de a atrage un număr important de cadre didactice, care să descopere frumusuțea istoriei locale. Au participat peste șaptezeci de persoane, din școlile tulcene, artiști plastici, reprezentanți ai Episcopiei Tulcii, media locală și numeroși pasionați de istoria tulceană. Activitatea a fost deschisă de către directorul Casei Corpului Didactic Tulcea, prof. Gabriela Nichifor, care a subliniat importanța cunoașterii istoriei locale, cadrele didactice prezente având misiunea de a transmite, mai departe, elevilor, informațiile primite.

Elevi de la Liceul de Artă „George Georgescu” Tulcea au susținut un concert instrumental, alcătuit din piese interpretate la pian, vioară și chitară clasică.

Studiul „Scurt istoric al Tulcei vechi”, prezentat de Dr. Ligia Dima, a fost un adevărat regal istoric, susținut cu extrase din presa vremii și imagini de arhivă.

Prezentarea volumului „Tulcea – Ghidul călătorului romantic, nostalgic și rafinat” de către autorul său, profesorul Nicolae Ariton, a reprezentat ocazia de a lua cunoștiință cu poveștile adevărate ale realizării principalelor monumente și clădiri din orașul Tulcea.

Directorul Liceului de Artă „George Georgescu” Tulcea, a prezentat lucrările de artă plastică expuse de membri ai filialei Tulcea a Uniunii Artiștilor Plastici, subliniind faptul că expoziția a fost constituită pe ideea Tulcei de odinioară.

Cele mai reprezentative cărți, având ca subiect istoria Tulcei, au alcătuit o expoziție de carte, constituind un adevărat magnet pentru publicul prezent.

Invitații speciali la aceste eveniment, inspectorul școlar general – prof. Dumitru Damian, inspectorul școlar general adjunct – prof. Corneliu Chistrugă și Episcopul Tulcii Visarion au apreciat tematica activității desfășurate și interesul pentru artă și cultură manifestat de cei prezenți.

Activitatea s-a încheiat cu discuții conviviale între participanți, impresii plăcute despre aceasta și hotărârea de a o repeta cât mai curând.

Citit 1198 ori